Filmul se construiește pe un echilibru între tradiție și modernitate: costume fastuoase, coregrafii elaborate, dar și momente intime, tăcute, în care camera rămâne aproape de chipuri. Coloana sonoră — inimă a filmului — alternează balade melancolice cu piese ritmate care fac publicul să vibreze; versurile poartă ecouri de poezie clasică, iar instrumentația combină sitarul cu aranjori contemporani.